Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE Iași), continuatoare a vechii Școli de Arte Frumoase înființată în anul 1860, ulterior, din anul 1931, Academia de Arte Frumoase până în anul 1949, a reunit pentru prima dată, pentru numai un an, 1949-1950, în cadrul Institutului de Arte, cele trei domenii artistice Muzica, Teatrul și Artele Vizuale. Începând cu anul 1977, Conservatorul „George Enescu” din Iași a continuat tradiția reunirii domeniilor Muzică și Arte Plastice, pentru ca din anul 1990, în cadrul Academiei de Arte „George Enescu” din Iași, celor două domenii să li se alăture și Teatrul. Ulterior, Academia de Arte „George Enescu” a devenit Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, instituție de învățământ artistic superior de stat, unică în România prin forma ei de organizare, reunind cele trei domenii artistice consacrate: Muzica, Teatru și Artele Vizuale.

IOSUD din UNAGE Iași își propune să devină un pol de cunoaștere avansată în domeniul artistic, un centru relevant în contextul educational și artistic din România și din străinătate care să ofere modele de urmat pentru practici artistice, cercetări teoretice sau istoriografice pentru profesioniștii artiști din domeniul artelor vizuale, muzical, al teatrului și artelor spectacolului. Această instituţie are un profil unic în România integrând în structura sa cele trei școli doctorale din trei domenii artistice distincte; fapt valorificat prin proiecte interdisciplinare care se vor dezvolta tot mai complex în viitor. O caracteristică a fenomenului artistic contemporan este fluidizarea granițelor domeniilor artistice, hibridizarea mediilor artistice, dezvoltarea de discursuri artistice și studii critice integrate. Acest tip de abordare stă la baza viziunii IOSUD din UNAGE Iași.

În prezent, IOSUD din UNAGE Iași are în componența sa trei școli doctorale:

ȘCOALA DOCTORALĂ MUZICĂ – DOMENIUL MUZICĂ

Misiunea specifică a Școlii doctorale – Domeniul Muzică este de a stimula cunoașterea și creația în domeniul muzical, cu ramurile sale: muzicologie, interpretare, compoziție. Acest obiectiv se realizează prin cercetare științifică fundamentală în toate ramurile muzicologiei, prin cercetarea fenomenologiei actului artistic de interpretare și creație muzicală la interferența dintre estetică, stilistică și tehnică muzicală.

ȘCOALA DOCTORALĂ TEATRU – DOMENIUL TEATRU ȘI ARTELE SPECTACOLULUI

Misiunea  Şcolii doctorale – Domeniul Teatru și Artele Spectacolului este triplă:

  • formativă, vizând specializările existente şi specializările propuse pentru anii următori, precum şi elaborarea de proiecte de cercetare individuală sau colectivă, integrate temelor de cercetare ce presupun munca de echipă specifică artei spectacolului teatral;
  • creativă, vizând cercetarea ştiinţifică şi/ sau de creaţie artistică, dezvoltarea personalităţii creatoare a doctoranzilor în contextul însuşirii valorilor naţionale şi universale specifice domeniului;
  • formativă complementară, ce presupune articularea proiectelor desfăşurate cu politicile de dezvoltare socio-culturală, în vederea sensibilizării faţă de problematica umană şi valorile morale, precum şi a integrării în actul de dezvoltare a culturii române.

ȘCOALA DOCTORALĂ  ARTE VIZUALE – DOMENIUL ARTE VIZUALE

Misiunea specifică a Școlii doctorale – Domeniul Arte Vizuale  este de a produce cunoaștere științifică și artistică originală, relevantă internațional, element fundamental pentru cariera profesională în învățământul artistic superior și de cercetare, precum și de a forma specialiști în domeniul artelor vizuale care să dezvolte practici artistice bazate pe cercetare sau să producă studii teoretice asupra fenomenului complex al artelor vizuale din trecut și din prezent.

Accentul în activitatea celor trei şcoli doctorale din cadrul IOSUD este pus pe promovarea creaţiei și cercetării artistice, multidisciplinaritate şi internaţionalizarea întregului demers educaţional. Misiunea IOSUD din UNAGE Iași este în concordanță cu misiunea UNAGE Iași de a forma specialişti bine pregătiţi, care să ofere publicului un act cultural de calitate printr-o susţinută activitate de creaţie şi cercetare artistică, asigurând dezvoltarea artei şi culturii româneşti, în context național și internaţional.

Fiind vorba de învățământ artistic, în cele trei școli doctorale avem două forme de doctorat: doctoratul științific și doctoratul profesional. La Școala doctorală Teatru există doar doctoratul științific, pe când la celelalte două școli doctorale, Muzică și Arte Vizuale avem cele două forme de doctorat științific și profesional. Fiecare școală doctorală cultivă excelența în cercetarea științifică și artistică, tezele doctorat fiind lucrări științifice (istorie sau teorie) sau lucrări artistice (proiecte complexe de cercetare artistică vizuală sau muzicală) susținute de o bază teoretică solidă. Activitatea de cercetare din cele trei școli doctorale este strâns legată de activitatea centrelor de cercetare existente la nivelul universității. Infrastructura de cercetare are ca element central Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă (ICMA) care funcționează din anul 2021 și care are angajați cercetători pe cele trei domenii Muzică, Arte vizuale, Teatru și Artele spectacolului. Institutul colaborează cu celelalte centre de cercetare din cadrul UNAGE.