Pianista Tatiana Laura Pocinoc este profesor universitar doctor abilitat la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași.
A urmat cursurile preuniversitare la Liceul de Muzică Bacău, Conservatorul de Muzică din Alger (Algeria) şi Liceul de Muzică George Enescu Bucureşti, iar în 1986 a absolvit Conservatorul de Muzică George Enescu din Iaşi. Și-a desăvârșit arta pianistică sub îndrumarea unor personalități ale vieții muzicale românești și internaționale: Gabriel Amiraş, Ioan Welt, Ovidiu Bălan – Romania; Jean-Julien Galinier (Franţa), Michel Coletti (Canada), Hans Leygraf (Austria) şi a beneficiat de o bursă de studii la Accademia Chigiana din Siena (Italia) studiind cu Paul Badura-Skoda şi Michelle Campanella.
Din anul 1990 este cadru didactic al Universității de Arte George Enescu Iaşi, la Catedra de pian a Facultăţii de Interpretare Muzicală – în fruntea căreia s-a aflat în calitate de Secretar științific (2006-2008) și Decan (2008 – 2012 și 2016 – 2020).
Între anii 1999-2001 a fost profesor la Institutul Superior de Muzică de la Sfax (Tunisia).
În 2004 a obținut titlul de Doctor în muzică (Magna cum laude) – la Universitatea Națională de Muzică București. Din anul 2017 a dobândit, prin examenul de abilitare, statutul de îndrumător de doctorate al Școlii doctorale aparținând aceleiași universități.
A susţinut numeroase concerte în compania unor orchestre simfonice de prestigiu și recitaluri în calitate de solist și în formații camerale – în România și peste hotare: Algeria, Bulgaria, Elveția, Germania, Israel, Italia, Moldova, Polonia, Rusia, Spania,Tunisia. A participat la concursuri de pian şi muzică de cameră, unde a obţinut premii și diplome, în calitate de pianist solist şi de acompaniator, realizând înregistrări Radio şi Tv, în România şi peste hotare, precum și un număr însemnat de CD și DVD.
În domeniul cercetării muzicale a susţinut comunicări ştiinţifice şi a publicat la Editura Artes Iaşi volumele: Ornamentaţia în interpretarea pianistică (2005), Tradiție și înnoire în interpretarea muzicală (2009), Confluențe W.A. Mozart – Fr. Schubert (2009),Universul pianistic enescian (2009)Tradiţie şi înnoire în interpretarea muzicală – Elemente de stilistică muzicală interpretativă– Ed. revăzută- 978-606-547-368-3 (2017)
Printre distincțiile obținute de-a lungul timpului menționăm: Medalia Ionel Perlea pentru cariera artistică (1997), Ordinul cultural în grad de Ofițer, Medalia de bronz la Euro Invent – Salonul internațional al cărții, Diploma de onoare pentru promovarea valorilor științei în lume, Diploma de onoare a Fundației Remember Enescu, includere în Who”s who România. Este președinte al Fundației Ars universalis România și membru al Asociației Edvard Grieg – Germania.
Arii tematice generale:
- Stilistica interpretării muzicale – cu aprofundări ale stilurilor problematice în amprentarea actului interpretativ
- Teoria interpretării muzicale (semiotică muzicală, semiologie, hermeneutică muzicală, estetică muzicală)
- Arealul repertorial al componisticii pianistice – solo pian și solistic concertistic
- Repertoriul cameral dedicat formațiilor de duo instrumental, duo pianistic
- Repertoriul cameral vocal – lied