Prof. univ. dr. Dan Prelipcean

Dan Prelipcean este violoncelistul Cvartetului de coarde Voces fondat la Iași, în anul 1973. Din 1990, Voces a devenit ansamblu al Radiodifuziunii Române din București.

Profesor titular la FICSMT a Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași – specializarea interpretare instrumentală și muzică de cameră din 2005;

Coordonator ştiinţific de doctorat din 2007;

Studenții săi dezvoltă cariere artistice în țară și în străinătate; între aceștia, Cvartetele Ad libitum (Iași) și Gaudeamus (Brașov);

Profesor onorific al Academiei Naționale de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca și al Conservatorului de Muzică din Würzburg (Germania).

A coordonat și impresariat activitatea artistică națională și internațională a Cvartetului Voces din 1980 până în prezent.

A organizat și participat la master-cursuri de interpretare instrumentală în România și peste hotare.

2011–2020.  Director al Școlii doctorale Muzică din UNAGE Iași;

2011–2019. Membru CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare).

Dan Prelipcean a studiat la Conservatorul George Enescu din Iaşi, iar după absolvire a activat în orchestra Filarmonicii Moldova și la catedră, în Conservatorul ieșean.

A urmat cursuri de interpretare cu maeștri ai genului cameral, între care: George Hamza, Wilhelm Berger, Vilmos Tatrai (Budapesta), Nicolaus Delius (Freiburg), Uzi Weiesel (Bayreuth), Friedrich von Haussegger (Hannovra), Miaceslav Horzowski, Hans Leygraf, membrii Cvartetului britanic Amadeus, Boris Pergamencicov (Academia de muzică din Köln).

În anul 2005 a susținut teza de doctorat cu tema Creația clasică pentru cvartet de coarde. Repere stilistice, la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, sub coordonarea prof. univ. dr. Mihail Cozmei.

Laureat al mai multor competiții internaționale pentru cvartet de coarde, între care cele de la Colmar şi Bordeaux (Franţa) şi Hannovra (Germania).

A realizat numeroase înregistrări pe disc, la radio şi TV, între care Integrala camerală George Enescu (1981) și Integrala Beethoven (înregistrări live la Würzburg, Germania). A publicat cărți și studii, a susținut conferințe despre tehnica interpretării instrumentale.

Arii tematice de cercetare în calitate de conducător științific de doctorat:

  • Integrala creației pianistice a lui Leoš Janáček
  • Concertele pentru violoncel și orchestră de Joseph Haydn
  • Sonata pentru violoncel și pian în muzica rusă a secolului XX
  • Ipostaze chitaristice în creația lui Joaquin Rodrigo